27 martie 2009

Adrenalina din miez de noapte

Sunt antrenor la Manchester United şi joc returul unui meci eliminatoriu cu o echipă italiană al cărei căpitan este Felix* şi care în tur a învins cu 2-0 din cauza unor grave greşeli de apărare ale echipei mele. Meciul al doilea se joacă în curtea şcolii şi începe foarte prost, fiind condus cu 3-0 datorită terenului foarte prost şi a slabei adaptări a echipei la acesta. Suntem apoi daţi afară de pe teren de profesorul de educaţie fizică printr-o decizie a consiliului de profesori. Cercetând, aflu că profesorul cu pricina este de fapt cel cu care mă certasem eu în clasa a V-a şi încep să iau totul îîn nume personal.

Sunt apoi în arena unei coride, unde rolurile sunt inversate: eu sunt în rolul taurului, în timp ce toreadorul şi toţi spectatorii sunt tauri. Încerc fără succes să le explic că eu sunt împotriva luptelor cu tauri. Sunt salvat de un elicopter care mă apucă din zbor de la sol şi mă duce departe de coridă. Elicopterul este condus de Gabriela**, care pare destul de ameţită de băutură. Îmi spune că a băut toată ziua numai energizante şi că vrea să vadă cât de aproape poate zbura până într-o stâncă până să o evite. De teamă fug până în spatele elicopterului, unde, surprinzător, observ un afiş cu Daniel***, şi încerc să îl conduc în sens opus folosind volanul dinspre coadă, dar îmi dau seama că nu funcţionează. Când o stâncă se apropie inevitabil, sărim amândoi din elicopter cu paraşuta de la o înălţime de câteva mii de metri. Ne turnăm fiecare câte un pahar de cognac şi, bând din ele, aşteptăm să ni se deschidă paraşutele.

* Felix Moldoveanu, coleg de clasă în şcoala generală
** Gabriela Ioniţă, prietenă de-a mea din lista de bloguri
*** Daniel Dobrin, participant la Atelierele ADfel 2008

3 comentarii:

Anonim spunea...

asta este clar cel mai lung vis al tau
:))
:*

Blogul Viselor spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Vladi spunea...

O fi de la energizantul tau asta. ;) Nu e cu siguranta cel mai lung dar e printre cele din care mi-am amintit cel mai mult.