Visul începe cu un spot TV la o campanie pentru atenţia la volan. Nu mai ţin minte exact cu ce era, dar era vorba de nişte maşini care intrau într-o intersecţie, apoi cu aceleaşi maşini care se întorceau cu o ambulanţă. Imediat ce se termină reclama, se anunţă la ştiri existenţa unui ucigaş în serie care omoară orice persoană tânără cu ajutorul unor cuţite mari de bucătărie şi cu unghia sa foarte mare, printr-un procedeu numai de el ştiut. Poate fi recunoscut prin faptul că poartă o mantie neagră, o mască şi un rucsac.
În acelaşi timp sună mamaia să ne spună că nu se simte bine, aşa că ne suim eu cu ea şi cu părinţii în maşină să o ducem la spitalul din Râmnicu Sărat*. Iese imediat spunându-i-se că nu a păţit nimic şi că şi-a făcut griji degeaba, aşa că ne ducem să luăm prânzul cu toţii la un restaurant local din centru. Restaurantul arată foarte neîngrijit, în stare de degradare, iar muzica este atât de tare încât nu te poţi auzi. Primesc un telefon de la Teodora**, care mă roagă să o întreb pe mama dacă mai are nevoie de ceva pentru mama ei care urma să facă nişte analize la acelaşi spital. Ea îi sugerează că ar trebui să aibă nişte bani la ea.
În spital mama ei refuză să îi dea bani unei asistente destul de bătrâne, care, deşi pare foarte calmă, răneşte o pisică. Mama Teodorei însă observă ceva ciudat la asistentă şi îşi dă seama că aceasta este ucigaşul în serie, văzând totodată că are probleme cu deplasarea şi că foloseşte un mic vehicul motorizat de culoare roşie în acest scop. Mă sună la telefon şi mă avertizează.
Peste ceva timp, mă aflu în publicul unei gale de premii cu foarte mulţi invitaţi. Teodora este în comitetul de decernare a premiilor şi stă undeva la masa de pe podium. La un moment dat eu trebuie să mă ridic de pe locul meu pentru a mă duce înspre scenă să decernez un premiu. Pentru a ajunge, sunt pus într-un vehicul identic cu cel al asistentei şi îmi dau seama că ucigaşul este în sală. Când realizez, ucigaşul era exact pe scenă, costumat ca de obicei, atacând-o pe Teodora din cauză că i-a fost aflată identitatea. Teo are însă prezenţă de spirit şi îl înjunghie mortal chiar cu cuţitul acestuia, după care fugim amândoi din sală.
În acest moment, în oraş există o zarvă foarte mare din cauză că ucigaşul este mort. Au loc blocaje rutiere pe străzile cu maşini zburătoare, într-un peisaj asemănător celui din Metropolis***, iar eu cu Teodora căutăm să scăpăm cât mai repede din oraş nefiind siguri că ucigaşul a murit. Despre criminal aflăm la radio că vine din viitor, de unde vine un echipaj de poliţie pentru a-l aresta, în caz că mai trăieşte. Deşi foarte hotărâţi, echipajul este convins de poliţia locală să treacă de partea ucigaşului, pentru că şi ei au fost în tot acest timp. Criminalul este vindecat şi revine pe urmele noastre.
Noi doi ne refugiem într-un copac foarte mare unde fusese amenajată o locuinţă. Fără a ne da seama, ucigaşul intră în casă şi o atacă pe Teo când ea nu se uită. Eu sar să îl opresc, moment în care sunt ţintuit la pământ, luptându-mă cu criminalul aflat deasupra mea. El are ambele cuţite îndreptate înspre mine, dar eu ştiu că am un avantaj din cauza faptului că mi-am dat seama cum funcţionează unghia lui ca instrument alternativ de crimă şi că pot astfel să îl omor.
* municipiu de 40.000 de locuitori din judeţul Buzău** Teodora Constantinescu, o prietenă bună*** celebru film distopic mut din 1927 al lui Fritz Lang, primul Science-Fiction important apărut vreodată
Într-un mod foarte ciudat, la două luni de Blogul Viselor, cel care a apărut de cele mai multe ori în peisaj este colegul meu de la Atelierele ADfel 2008, Daniel Dobrin.
Postări
