28 februarie 2009

La sfârşit de februarie

Într-un mod foarte ciudat, la două luni de Blogul Viselor, cel care a apărut de cele mai multe ori în peisaj este colegul meu de la Atelierele ADfel 2008, Daniel Dobrin.

De menţionat că apariţiile fiecăruia în Blogul Viselor nu pot fi explicate într-un mod logic, scenariile oricăror vise depinzând exclusiv de amestecul aleator al tuturor informaţiilor stocate în conştientul, subconştientul şi inconştientul fiecărui creier.

Daniel a apărut pentru prima oară în Blogul Viselor pe data de 29 ianuarie 2009, după ce, în seara premergătoare îmi repetase de câteva ori îndemnul sec "visează-mă". De atunci, el a reuşit să mai strângă încă patru apariţii, fiind laureatul perioadei ianuarie-februarie cu un număr total de cinci. Astfel, Blogul Viselor împreună cu Vladi Studios i-a înmânat o diplomă care premiază această performanţă, la vederea căreia el a declarat că trebuie să se mai gândească înainte de a spune câteva cuvinte cu această ocazie.

7 comentarii:

Anonim spunea...

FEliCităRIIIIIII!

N-a comentat încă dar ştim că mulţumeşte familiei lui şi tuturor celor care l-au susţinut. În special.. dar în special.. fanilor! :D

Anonim spunea...

Scuze de intarziere dar in urma acestui premiu mai multi regizori m-au contactat si mi-au facut oferte de a juca si in ale subconstiente .
Da da asa este multumesc tuturor fanilor si producatorului si sustinatorilor si colegilor de platou ,imi pare bine ca mi-am ales meseria de visActor pentru ca in aceasta perioada este cea mai profitabila meserie deoarece factorii perturbanti ai somnului care te fac sa uiti visul (petreceri , alcool etc ) sunt afectati tot mai mult de chestia asta care este acum promovata pe la tv , nu ii mai zic si eu pe nume :) , asa ca nu ne ramane decat se ne culcam devreme si sa visam .
Am zis ca trebuie sa ma mai gandesc inainte sa spun cateva cuvinte pentru ca nu stiam nici tonul , adica sa fie unul indurerat pentru ca am ramas cam vaduv dupa primul sezon de "Blogul Viselor" sau unul de gala.... si nu prea e magulitor sa te viseze un baiat.... mda si de atatea ori , trebuia sa imi masor cuvintele sa nu se inteleaga ceva de genu " ma bucur sa sunt in mintea lui vladi :)))".
AA stai sa bag si un sfat - pentru tinerele talente care vor sa se afirme prin aparitii de acest gen le sfatuiesc ca in discutiile cu vladi sa ii aplice si cateva lovituri intercostale , nu nu eu nu am porcedat asa eu am folosit un font size de 36 in discutiile pe mess cu mesajul "viseaza-ma" dar nu cred ca mai merge asta .
ps -cand ajung la serviciu imi printez diploma :)

Vladi spunea...

Nici eu nu cred ca mai merge cu "viseaza-ma". Ar trebui sa se mai gandeasca lumea la ceva mai "out of the box" probabil.

Anonim spunea...

partea grea acum incepe , trebuie sa ma feresc de paparazii ca sa evit titlurile de genu " Visactorul Dobrin Daniel din Blogul Viselor a fost surprins mancand pufuleti la metrou..... a patra zi consecutiv.

Anonim spunea...

uite deja ma saboteaza , am scris cu 2 de zz nu 2 de ii :)

Anonim spunea...

2 de zz inceamna zzzz?

Anonim spunea...

*inseamna ( opriti macelu )