Am jefuit Olimpiadele Comunicării

E ora 4 noaptea şi desenez un hipopotam cu cap de gâscă, moment în care primesc un apel anonim. Este echipa mea de Olimpiadele Comunicării care tocmai a convocat o şedinţă în miez de noapte în cea mai mare taină. Unicul subiect al întâlnirii se referă la planul nostru de a jefui Olimpiadele de averile sale şi decidem că cel mai bun moment de a acţiona este chiar în acel moment. Cu bandane negre acoperindu-ne nasurile şi gurile ne suim fiecare pe câte un cal şi pornim în goană spre gară. Ajunşi, intrăm în trenul nepăzit care conţine marea comoară a Olimpiadelor Comunicării care i-a oferit de-a lungul timpului toate puterile sale incredibile: vagoane întregi de aur, argint şi pietre preţioase. Îl mituim pe naş dându-i bani să meargă să îşi cumpere cafea şi ţigări, ne strecurăm în vagonul panourilor de securitate pentru toată comoara şi, folosindu-ne de cartela mea de abonament de metrou reuşim să decriptăm valorile intrinseci ale tuturor obiectelor preţioase din tren şi să le transferăm într-un cont al unei societăţi offshore fictive pe care o înfiinţaserăm cu toţii în Sf. Lucia*. Ceea ce rămâne astfel în tren sunt doar obiecte, deşi teoretic preţioase, fără o valoare mai mare decât ale unot pietre colorate. În drum spre casă, mă împiedic de o pisică neagră şi îmi rup piciorul.

* microstat independent insular din Marea Caraibelor